Conferinta de diseminare a rezultatelor proiectului „Sănătate şi nediscriminare”
Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială organizează vineri, 08 iulie 2011, începând cu orele 10.00, Conferinţa de diseminare a rezultatelor proiectului „Sănătate şi nediscriminare” care va avea loc în cadrul Institutului de Medicină Legală din Iaşi, str. Buna Vestire, nr 4. În cadrul conferinţei va fi prezentat un suport de curs în domeniul eticii și nediscriminării grupurilor vulnerabile introdus pentru prima oară în România în curriculum-ul universitar, cu relevanţă în serviciile medicale şi de sănătate. Este o premieră faptul că, la iniţiativa unei organizaţii neguvernamentale, se promovează introducerea unui astfel de curs, iar o Universitate de prestigiu internaţional acceptă o provocare ambiţioasă pe un subiect relativ nou în domeniul învăţământului universitar.
Conferinţa va prezenta următoarele evenimente:
1. Lansarea rezultatelor raportului de cercetare “Sănătate şi Nediscriminare” care analizează cunoştinţele, experienţele şi atitudinile faţă de fenomenul discriminării în rândul studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi.
2. Lansarea suportului de curs „Etică şi nediscriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” care aduce în atenţia studenţilor din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi noţiuni elementare cu privire la etica medicală (Partea I), la fenomenul discriminării (Partea a II-a) şi la minoritatea romă (Partea a III-a) în vederea formării unei atitudini tolerante şi deschise faţă de grupuri cu grad ridicat de intoleranţă, cât şi faţă de minoritatea romă.
Proiectul „Sănătate şi nediscriminare” este implementat de către Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială – ADIS în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi şi Asociaţia Medicilor Rezidenţi şi finanţat de către Open Society Foundations/Roma Health Project.
Informaţii suplimentare privind acest proiect se pot obţine de la Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială, str. Calea Şerban Vodă, nr. 282, bl. 3B, sc. D, ap.97, Sector 4, tel. 031- 432.81.21, fax: 031-432.81.22, mobil: 0745.282.584, e-mail: office.adis@yahoo.com
Sondaj
Cum apreciaţi iniţiativa ADIS de promovare a educaţiei pentru nediscriminare a grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate?
SPRIJINA ADIS
Poți sustine activitățile Asociatei pentru Dezvoltare și Inlcluziune Socială- ADIS donând 2% din impozitul tău.
CIF: 25652328
IBAN: RO23RZBR0000060011756476
Filiala: Raiffeisen Bank- Agentia Progresul
Formular 200 Formular 230

